Bujorul de stepă

                                                       Pașaport

   

Floarea-roșu aprins

Înălțime: 10 - 30 cm

In 1923 10mai-descoperită de Marcu Sancraian

Locurile de baștină ale bujorului de stepă erau întinsele cîmpii pontăîce din Rusia, Ucraina, fosta Iugoslavie, litoralul Bulgariei și litoralul românesc.

Familia- Paeoniaceae   

La bujorul de stepă floarea este solitară , mare, alcătuită din 6 sepale verzi-roşiatice şi din 7-8 petale purpurii (Contantin Pârvu). Bujorul de stepă științific (Paeonia tenuifolia), este o plantă ierboasă, perenă, rară, ocrotită, specifică zonelor înierbate, calde, însorite din sud-vestul şi sud-estul României. Tulpină dreaptă, erectă ne ramificată, înaltă până la 50 cm, unifloră, rar bifloră. Bujorul de stepă înfloreşte începând cu a doua jumătate a lunii aprilie, până spre sfârşitul primei decade a lunii mai. Paeonia tenuifolia este o specie răspândită sporadic prin stepele Ucrainei, prin Caucaz, în Crimeea şi în Peninsula Balcanică (C. Pârvu). La noi, bujorul de stepă apare, ca şi rudele sale sălbatice             

Deşi diferenţa dintre bujorul românesc şi bujorul de stepă este izbitoare(foarte clar se deosebesc), în multe prezentări internaționale cele două specii sunt confundate.

Legenda: A fost odata un imparat. Si avea imparatul doi feciori. Si, cum se intampla in basmele noastre, erau firi diferite. Cel mare purta numele de Zau. Era rau, invidios din fire. Cel mic, frumos si bun, se numea Bota. Fiul cel mic al imparatului, umbland prin padure, intr-o zi a zarit o fata frumoasa. Era fata padurarului. I-a placut fetei feciorul mic de imparat. Numai ca invidiosul de Zau ravnea el la inima fetei. Facea orice, numai sa-i fie pe plac. Si mintea intetosata de gelozie naste ideea razbunarii. Cauta sa scape, cu orice prilej, de fratele cel mic. Intr-o zi feciorii imparatului se intorceau de la vanatoare. Urmau sa treaca cu barca lacul de langa castelul imparatului. Intr-o clipa potrivita, Zau si-a aruncat fratele in apa rece si adanca a lacului. In zale fiind, acesta s-a inecat. Afland de moartea iubitului, fata padurarului se sfarsea de durere. A iesit din casa, s-a asezat pe pajistea de langa padure, privind luciul lacului care-l inghitise pe cel drag. Plangea cu atata durere incat lacrimile siroindu-i din ochi deveneau sange. Si unde cadeau pe pamant se prefaceau in flori de bujor de culoare sangerie. De la cei doi frati au luat nume si locurile: Zau, iar locul unde astazi se afla poiana bujorilor, padurea Bota.